12. jazz la radio guerrilla

când te aștepți mai puțin lumea începe să pâlpâie încet
ca o lumânare din aia mică pe care o puneam noi să ardă când ascultam jazz la radio guerrilla
lucrurile bune vin pe neașteptate
ca moartea
pe care deși o aștept de când mă știu
mă ia mereu prin surprindere
și mor de o mie de ori
la fel de mirată
la fel de nesigură
în obscuritatea ciudată întreruptă doar foarte puțin
de  lumânarea aia a ta care arde nu se știe cât
după ce noi adormim

n-o să-ți vină să crezi

cineva îmi fură tălpile când dorm. cineva îmi fură globii oculari
îmi fură linia vieții din palma stângă.

n-o să-ți vină să crezi ce greu e aici noaptea fără tine

singurătatea se coace în trupul meu pe cale de dispariție.
(dacă ai ști cât tânjesc infirmierele după singurătatea noastră. cât de teamă le este să plece acasă.)

în zori ies în curte apoi trec prin pădure
trec prin fiecare copac și în fiecare mă rog să fii un cireș.
apoi îmi iau lumea în cap.
ocolesc prin ierburi înalte cât oamenii
ocolesc prin mări și peste coline
ocolesc prin câini și prin adăposturi.

nu ajung la timp înapoi
întotdeauna ajung 
când tu nu mai ești.

nu suntem triști

ooamenii trec strada. trec viaţa. uneori pe roşu. lucrurile acestea se întâmplă pur şi simplu. din neatenţie. din grabă. ai fi crezut că ţie nu. că li se întâmplă doar altora.




apoi vine M. mă întreabă ce mai fac. el ce mai face. el are alte priorităţi acum. de fapt pe cine ar mai interesa azi ceva despre aristotel. pe mine m-ar interesa. bine. doar pentru că suntem prieteni îmi vorbeşte puţin despre aristotel. altfel nu şi-ar mai răci gura de pomană. morţii cu morţii îmi spune.




nu suntem trişti. M nu e trist.




într-un mod straniu M e mereu grăbit. să nu-l reţin. mai bine îmi povesteşte despre vecinul lui care s-a sinucis cu detartrant. spăla weceul şi chiuveta. eu nu aş face una ca asta. nici eu. M nu e trist. e puţin grăbit. nişte chestii. totuşi de ce m-am sinucis în felul acesta cam ca o proastă. îi spun că nu ştiu. el are oricum alte priorităţi, treaba mea. eu nu mai am nicio prioritate. de aceea.






aş vrea să-l întreb despre vise. ştiu că e tare în vise. imaginaţia lui e scara mea de incendiu. nu îndrăznesc să-l întreb. îl las să-mi vorbească despre realitate. e grea ca o ancoră.






aş vrea să ştiu dacă de la fereastra lui se vede marea. el nu mai termină cu vecinul cu detartrantul. probabil că nu. îmi imaginez totuşi că vede marea atunci când îmi vorbeşte despre aristotel. şi asta numai pentru că suntem prieteni. şi numai foarte puţin.